Suflet nelinistit

Suflet nelinistit


Mi-e sufletul ca marea in zile cu furtuna,
Cand valuri se framanta, se-nalta si se sparg.
Daca ai fi cu mine, m-ai tine strans de mana,
As fi o panza-ntinsa pe cel mai drag catarg.

As sti ca impreuna vom merge mai departe,
Si niciodata barca nu se va scufunda.
Un gand, o vorba buna, un zambet de la tine,
Toate imi dau puterea de a continua.

Esti pentru mine hrana, esti aer si pamant
Esti locul si esti omul de care am nevoie.
Eu numai pentru tine traiesc, vibrez si cant.
De n-ai sa fii cu mine, vino macar in gand!

Mi-e sufletul, pe mare, o nava in deriva,
De valurile vietii neincetat lovit.
Cand Soarele rasare, ma lumineaz-o clipa
Si-apoi vin norii negri, o Doamne, ce-am gresit?

De ce mi-ai dat tristetea cea fara de sfarsit
Ce ma-mpresoara crunt de parc-ar fi o hidra?
Eu n-am nicio putere, tentaculul si-a-nfipt
Cu sete-n al meu trup, la fel ca intr-o tinta.

Ma-nvenineaza zilnic, din rasputeri rezist,
Si viata mea nu este asa cum am visat;
Exista un desert pe ani intregi intins,
O, Doamne, da-mi o oaza, ca prea sunt insetat!

M-am ratacit candva, nu stiu nici cand, nici unde,
A fost prea intuneric in mintea mea atunci.
N-am ascultat porunca, m-am pravalit din munte.
Acum iti cer iertare si-ti cer sa ma ajuti!

Pentru femeia-mama

Din generozitate sau chiar din ignoranta,
Din prea multa iubire sau poate din speranta
Femeia se jertfeste pe altarul de mama.
Nu stie ce-o asteapta sau...stie! I-o fi teama?
Dar cui ii pasa oare ce-o fi-n sufletul sau
In lumea-ceasta mare, afar' de Dumnezeu?

Barbatul o iubeste, sta langa ea, o-ntreaba,
Dar oricat ar dori nu poate sa-nteleaga
De ce ea se transforma si nu mai e frumoasa,
De ce se schimba totul acum la ei in casa.

Sunt unii carcotasi ce spun ca Dumnezeu
A vrut s-o pedepseasca smulgand din trupul sau
Copii, ca sa-i slaveasca pe El si pe barbati.
Ce demni sunteti de mila, voi, sarmani ignoranti!

Voi nu stiti ce fiinta complexa e femeia,
Ca-n trupul ei fragil, El a ascuns scanteia,
Divina licarire care aprinde viata,
Preschimba omenirea si ii reda dulceata.

Cand ea devine mama, cand naste si o doare
Atunci ne da lumina, ne da un loc sub soare.
Renunta si la sine, nimic nu-i mai presus
Ca pruncul care vine in lumea lui Iisus.

O doare zi si noapte iubirea de copii.
In sufletul sau mare, ei sunt pe locu-ntai.
Doar pentru ei traieste, viseaza si asteapta
Sa-si afle locu-n lume, urcand trepta cu treapta.
Pentru aceasta grija, copile, cat traiesti-
Inchina-i al tau suflet, arata-i c-o iubesti!