Pentru femeia-mama

Din generozitate sau chiar din ignoranta,
Din prea multa iubire sau poate din speranta
Femeia se jertfeste pe altarul de mama.
Nu stie ce-o asteapta sau...stie! I-o fi teama?
Dar cui ii pasa oare ce-o fi-n sufletul sau
In lumea-ceasta mare, afar' de Dumnezeu?

Barbatul o iubeste, sta langa ea, o-ntreaba,
Dar oricat ar dori nu poate sa-nteleaga
De ce ea se transforma si nu mai e frumoasa,
De ce se schimba totul acum la ei in casa.

Sunt unii carcotasi ce spun ca Dumnezeu
A vrut s-o pedepseasca smulgand din trupul sau
Copii, ca sa-i slaveasca pe El si pe barbati.
Ce demni sunteti de mila, voi, sarmani ignoranti!

Voi nu stiti ce fiinta complexa e femeia,
Ca-n trupul ei fragil, El a ascuns scanteia,
Divina licarire care aprinde viata,
Preschimba omenirea si ii reda dulceata.

Cand ea devine mama, cand naste si o doare
Atunci ne da lumina, ne da un loc sub soare.
Renunta si la sine, nimic nu-i mai presus
Ca pruncul care vine in lumea lui Iisus.

O doare zi si noapte iubirea de copii.
In sufletul sau mare, ei sunt pe locu-ntai.
Doar pentru ei traieste, viseaza si asteapta
Sa-si afle locu-n lume, urcand trepta cu treapta.
Pentru aceasta grija, copile, cat traiesti-
Inchina-i al tau suflet, arata-i c-o iubesti!