Suflet nelinistit

Suflet nelinistit


Mi-e sufletul ca marea in zile cu furtuna,
Cand valuri se framanta, se-nalta si se sparg.
Daca ai fi cu mine, m-ai tine strans de mana,
As fi o panza-ntinsa pe cel mai drag catarg.

As sti ca impreuna vom merge mai departe,
Si niciodata barca nu se va scufunda.
Un gand, o vorba buna, un zambet de la tine,
Toate imi dau puterea de a continua.

Esti pentru mine hrana, esti aer si pamant
Esti locul si esti omul de care am nevoie.
Eu numai pentru tine traiesc, vibrez si cant.
De n-ai sa fii cu mine, vino macar in gand!

Mi-e sufletul, pe mare, o nava in deriva,
De valurile vietii neincetat lovit.
Cand Soarele rasare, ma lumineaz-o clipa
Si-apoi vin norii negri, o Doamne, ce-am gresit?

De ce mi-ai dat tristetea cea fara de sfarsit
Ce ma-mpresoara crunt de parc-ar fi o hidra?
Eu n-am nicio putere, tentaculul si-a-nfipt
Cu sete-n al meu trup, la fel ca intr-o tinta.

Ma-nvenineaza zilnic, din rasputeri rezist,
Si viata mea nu este asa cum am visat;
Exista un desert pe ani intregi intins,
O, Doamne, da-mi o oaza, ca prea sunt insetat!

M-am ratacit candva, nu stiu nici cand, nici unde,
A fost prea intuneric in mintea mea atunci.
N-am ascultat porunca, m-am pravalit din munte.
Acum iti cer iertare si-ti cer sa ma ajuti!