Eu, femeia...

Eu te iubesc de-aici, din mine,
Unde tu n-ai cum s-ajungi;
Nu sunt harti, nu sunt trasee,
N-au fost exploratori pe-aici.
In sufletul acesta mare,
Ma pierd si eu din cand in cand;
Nu pot sa-i ajung la hotare,
Sunt munti si vai, oceane, stanci...

De vrei sa fii acel Columb,
Ce va descoperi femeia
Cu tot ce are ea mai sfant,
Va trebui sa imi ceri cheia.
Dar vreau sa stii de la-nceput
Ca nu-ti va fi deloc usor,
Eu nu-ti dau cheia pe-un sarut,
Pe-un "te iubesc" si "te ador".

Ar fi banal din calea-afara,
Prea pamantean si prea firesc,
Cand eu astept de-o viata-ntreaga
Un cavaler dumnezeiesc.
Un om cu suflet si cu minte,
Care sa simta, sa-nteleaga
Femeia ce se-ascunde-n mine,
Si nu pe-aceea de fatada.

Eu nu recurg la artificii,
Sa stralucesc cand ies din casa,
Nu sunt deliciu al privirii,
Caci gandurile nu ma lasa.
E prea multa durere-n lume,
Care striveste, care-apasa,
Si e multa durere-n mine,
De care nimanui nu-i pasa.

Dac-ai veni spre al meu suflet
In chip de mandru cavaler,
Dac-as citi in al tau cuget
Ca vrei sa schimbi lumea, de fel;
Sa nu mai fie suferinta,
Tristeti, necazuri si amar,
Sa nu mai plang de umilinta
Ca-mi trece viata in zadar,

Tu poti atunci sa imi ceri cheia,
Iar eu ti-o dau fara regret;
Si vei afla cum e femeia
Cea fara griji, traind discret.
Poate sa spere, sa zambeasca,
Atunci cand pace e in toate,
Poate sa cante, sa iubeasca,
Si poate sa iti spuna-n soapte:

Simt freamat de-nceput de lume,
Simt freamat de-nceput de noi,
O voce tainica imi spune
Ca viata e frumoasa-n doi!

24.07.2011