Interzis la iubire!

In mine plange-adesea iubirea netraita.
Eu plansul i-l inabus c-o mina multumita.
Voi nu-mi vedeti necazul, suvoaiele ce curg,
Si care ma sufoca de nu mai pot sa strig.

Vedeti ca nu vorbesc, dar nu stiti ca-n adanc
E-o mare de durere, talazuri de tumult,
Sunt mii de pescarusi ce tipa la un semn,
Si-apoi cad toti loviti de-al sufletului tarm.

Iar dincolo de tarm, sunt ziduri mari de piatra,
Prin care nu patrunde lumina niciodata.
Iubirea mea o tin captiva pe vecie,
Ca nimeni, niciodata, in lume sa n-o stie.

In acest trist tinut, sa razi e-o blasfemie,
Sa canti sau sa dansezi - curata nebunie!
Din el eu vreau sa ies, dar, pan-s-ajung in prag,
Vin sfetnicii tocmiti si-mi spun ca viata-i iad.

Si precum picatura aceea chinezeasca,
Un suflet bun si cald ajung sa otraveasca,
Iar tot ce e iubire, ei inghit pic cu pic,
Asa incat la urma sa nu fie numic...

Sau... poate va fi numai o lacrima fierbinte
Pe-obrazul celor care trecand printre morminte,
Se vor opri o clipa zarind o movilita,
Pe care nu-i un nume, e scrisa o dorinta.(Uitati-ma!)

Te-ntreb pe tine, Doamne, cu lacrimi efemere,
De ce mi-ai dat atata iubire si durere?
Eu am trait durerea plenar, nimic de zis,
Tu, dreptul la iubire, din start mi-ai interzis!